Iubesc Moldova...

As putea oare sa nu iubesc locul pe care l-am numit “acasa” mai bine de 25 de ani?

Iubesc Moldova, e tarisoara mea, imi place sa stiu ca e bine, desi situataia politica arata altceva...

Cand am plecat acum cativa ani... pe langa bagajele cu zestrea de la mama si sfaturile primite la intemeiere noii mele familii aici in Romania, nu stiu de ce, nu l-a chemat nimeni ce-i drept, dar a venit cu mine si DORU…

Din cand in cand fac cate-o vizita si imi hranesc acest DOR cu portia cuvenita de momente, locuri dragi, amintiri si oameni, de acasa, din Moldova…

Cu ce seaman vizita mea acasa??? Cred ca seamana cu o perfuzie…acele picaturi mici, care ajung in sange lent si continuu in scop terapeutic. Revederea prietenilor, imbratisarea calda a surorii mele, chipul senin al parintilor, zambetul lor, mancarea de acasa, vorba dulce cu accent de Moldova, toate acestea cred ca sunt “picaturile de medicament” care imi patrund toate tesuturile mele, amintindu-mi de MINE…

Cine a plecat departe de casa sigur o sa imi inteleaga sentimentele…

Si am pornit la drum...mai bine zis mi-am luat zborul si la propriu si la figurat :)

Lucrusoare dragi...lucrusoare de acasa...

Simt ca ma transform cand ajung in Moldova, acolo rad altfel… vorbesc altfel... 

In prima zi nu ma satur sa ma uit la oamenii de pe strada, zambesc la fraze si expresii atat de cunoscute, dar neutilizate de mine de atata timp... Ma gandesc cu nostalgie la cat de mult m-am schimbat eu. Ma conving si mai mult de asta cand alerg in statie si iau troleul spre centrul Chisinaului, sa revad orasul in care mi-am petrecut frumosii ani de studentiei, orasul in care am mers la expozitii de arta, la piese de teatru, in care am simtit emotiile primului job, bucuria primului salariu...Iesirile in oras cu fetele. Cafeaua savurata la ora 5 dimineata la etajul 9 al garsonieiri inchiriate, de unde vedeam orasul ca in palma… 

Dupa un mic tur facut in goana de una singura, respir usurata. Am verificat, nu s-a schimbat prea mult, aceleasi strazi, aceleasi bancute in parc... ce bine e ca toate sunt la locul lor. Zambesc amintindu-mi cum eram Eu pe acele vremuri....

"Când simţi un dor, dar nu de-un suflet,
Ci de un loc , de o poveste,
Închide ochii și cu-n zâmbet
Ai să-ţi dai seama unde este.

Chiar dacă viaţa te desparte
De locul ăla unde-i bine, 
Cu cât de de el ești mai departe, 
Cu-atât îl ai mai mult în tine.

Te bucuri c-ai ajuns aici,
Si crezi ca viaţa e frumoasă, 
Dar toate par atât de mici
Atunci când te întorci acasă.

De-acolo ai plecat cu-n gând,

Că lumea vrei s-o cucerești,
Dar să te-ntorci din când în când 
Ca să-ţi dai seama cine esti.

Anii mai șterg in urma lor, 
Bunica nu mai e pe treaptă, 
Dar amintirile nu mor, 
Sunt tot acolo si te-așteaptă.

Oriunde ai să fii in lume
Să nu uiţi tu, nici un moment, 
“Acasă” nu-i un loc anume,

“Acasă” e… un sentiment."

Enigmatici si cuminti...