duminică, 18 noiembrie 2018

Drum spre Craciun



Cu ajutorul lui Dumnezeu, ni s-a mai ingaduit un an in care putem sa mai parcurgem inca odata acest minunat drum spre a sarbatori nasterea Mantuitorului si a ne folosi de ea!
Planuri mari pentru aceasta perioada de post nu am, nici nu incerc sa-mi fac, pentru ca de la o vreme cu cat mai multe planuri imi fac cu atat mai mult raman dezamagita cand nu se realizeaza :) De aceea o sa las totul sa decurga asa cum vrea Bunul Dumnezeu. Totusi vreau sa-mi pun un scop in acest post, scopul este sa fiu mai aproape de celalat, sa fiu mai receptiva la nevoia celui de langa mine, sa daruiesc mai mult, sa caut sa fiu de folos.

vineri, 9 noiembrie 2018

Fragmente pentru suflet


"Vremea e aspra, ploua, bate vantul si e frig, astfel trebuie sa apelam si la haina groasa si la soba. Dar nu intotdeauna aerul cald si vremea senina sunt de folos. Ele aduc in plante viermi si alte ganganii, care dauneaza roadelor bune. Asa se intimpla si in alcatuirea noastra duhovniceasca:  lucrarea harului, pacea, calmul si linistea din partea patimilor, daca sunt cu noi tot timpul, este primejdios, deoarece putem ajunge la ingamfare si putem pierde ocrotirea lui Dumnezeu si nu vom maii fi iscusiti in lupta cu patimile si ne vom abate de la calea cea stramta. De aceea, Dumnezeu ne incearca prin lucruri potrivnice, ca sa ne cunoastem neputinta, sa ne deprindem cu rabdarea si smerenia." (Cuviosul Macaria, Filocalia Staretilor de la Optina. Vol.I)

duminică, 4 noiembrie 2018

Caminul meu un colt de rai (5)


Luna octombrie am fost o adevarata "nomada", asta cred ca s-a vazut si pe blog :) Provocarea luniiinitiata de Irina,  la care mi-a facut mare placere sa particip, a fost sa facem un colt de rai din caminul nostru, si asta dupa parerea mea presupune sa stai mai mult pe-acasa, sa te implici in treburile gospodaresti, sa te ocupi  de toate aspectele legate de casa, dar si de tine ca femeie, pentru ca noi, femeile suntem sufletul casei :D