Astăzi de dimineața am fost prin oraș cu ceva treburi. E asa ciudat sa nu o am pe bebelina in preajma mea câteva ore, după un an si 2 luni in care am fost NON stop împreuna. Plec cu inima împăcată, simt nevoia de scurte evadări, revin la ea cu o stare de spirit mai bună. Nu plânge când plec, îmi face cu mâna și zâmbește, zâmbesc si eu :)
Acasa lucrurile au scăpat de sub control, toate sun vraiște. La somnul bebelinei le-am pus la punct pe cele mai urgente.
Vremea a fost schimbătoare, dimineața frig, după amiaza s-a mai încălzit.
Avem o dilema cu brăduțul de Crăciun, natural sau artificial, nu știm ce sa alegem. Dupa mine nu l-as face deloc în casă, cel din curte ar fi suficient.
Am fost atât de lipita de bebelina de când am născut-o, nu am lăsat pe nimeni sa se implice in îngrijirea ei, orice tentativa de-a cuiva (in afara de soț) de a vrea sa participe la rutina noastră de zi cu zi, era respinsă cu mare înverșunare, simțeau ca toți vor sa se conecteze la ceva ce este al meu. Cu timpul mi-am dat seama ca grija pentru ea ma face sa fiu tot timpul in alerta, tot timpul încordată, asta mai ales după ce a început sa meargă singura. Acum ma bucur dacă mai sunt încă o pereche de ochi focusati pe ea. Înainte credeam ca e bine si foarte important sa fi tot timpul cu ea, sa fiu acolo când are nevoie, nu cumva sa-i fie dor de mine si eu sa nu fiu, nu cumva sa simtă ca este abandonată, acum respir ușurată. Daca nevoile fiziologice, de somn si mâncare sunt împlinite ea se simte foarte în largul ei si in preajma altor persoane, exploareaza, acela e momentul când pot să iau o pauza fără sa ma simt vinovata ca am abandonat copilul :)) Acestea sunt perioade prin care trece o mamica ca mine. Cu siguranța vor veni si altele…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu